Gabriela Raluca Mocanu (interviu)

raluca mocanu

Doamna Gabriela Raluca Mocanu (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj), doctor în fizica din martie 2013,  de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj, este din octombrie 2013 doctorandă și la matematică la Departamentul de Matematică din cadrul Universitatii Tehnice Cluj Napoca (UTCN). Cercetările doamnei Mocanu în domeniul dinamicii câmpurilor magnetice astrofizice au fost publicate în reviste precum Physics Review D (IF: 4.69), Monthly Notices of the Royal Astronomical Society (IF: 5.52), The European Physical Journal C (IF: 5.247), Physical Review C (IF: 3.71), Astrophysics and Space Science (IF: 2.06).

Doamna Gabriela Raluca Mocanu este coautoare a unui model referitor la interacțiunea dintre aglomerările de stele și discurile de acreție, acesta reproducând o parte dintre proprietățile de natură statistică derivate din observații. De asemenea, doamna Mocanu are contribuții legate de problema hadronizării din cosmologia standard Big Bang, printr-un model simplu în care coexistă plasmă quark-gluon și hadroni, ca două faze distincte într-un sistem finit aflat în apropierea unei tranziții de ordinul întâi.

link instituție:

Interviu cu dr.  Gabriela Raluca Mocanu, publicat în ziarul Adevărul:

 

Premiile Ad Astra 2014:  Despre cercetare și fizica găurilor negre, cu Gabriela Raluca Mocanu

Gabriela Raluca Mocanu este câștigătoarea Premiului Ad Astra 2014 pentru Excelență în Cercetare Doctorală, în Domeniul Științe Fizice și Chimice. Cu Gabi poți vorbi ore întregi despre fizică. E ca o terapie, o evadare momentană într-o altă lume. “Fizică cu stele” și-a dorit să facă încă din liceu, și asta face.

Doctor în fizică, cercetător la Observatorul Astronomic din Cluj, doctorand în matematică, Gabi ne învață că poți să îți urmezi pasiunea, chiar și în România. “Sunt destui fizicieni de valoare, aici, deși de multe ori rămân nefolosiți”, spune Gabi. “O problemă importantă este că sistemul răsplătește facultățile în funcție de numărul de studenți, ori Fizica nu are mulți studenți, nefiind axată pe cantitate. De aceea fondurile sunt puține, în ciuda faptului că fizicienii sunt printre primii din țară la numărul de lucrări publicate”.

Am fost curios să aflu cum lucrează în practică un astrofizician teoretician român. Spre surprinderea mea, am aflat că multe baze de date cu observații astronomice sunt centralizate de NASA si astfel cercetătorii din lumea întreagă au acces la ele. Așa a putut Gabi descărca date cu oscilațiile în lumina primită de la centrul galaxiilor, acolo unde există găuri negre supermasive. Lumina variază în timp, la intervale de câteva ore. La dimensiunile uriașe ale găurilor negre supermasive, rezultatul nu se explică decât prin perturbații fizice care se deplasează cu viteza luminii, nu departe de orizontul găurilor negre. “Perturbațiile pot fi datorate câmpurilor magnetice”, spune Gabi, care s-a specializat în a le descrie, și cărora le atribuie structuri fractale.

Sunt și alte subiecte actuale în fizică modernă în care Gabi dă o mână de ajutor. Nu putem detecta particulele materiei întunecate cu instrumentele de pe Pământ? N-are nimic, folosim găurile negre pe post de detector! În jurul găurii negre s-ar aduna axioni (un astfel de tip de particule), care ar interacționa cu ea, emițând radiații electromagnetice cu un spectru specific. Gabi a calculat forma acestui spectru și, dacă el va fi confirmat în observațiile astronomice, vom avea o detectare indirectă a particulelor materiei întunecate și a proprietăților lor. Iar calculele se fac, în domeniul ei, umplând caiete întregi de formule…

Așa cum se cuvine să se întâmple când se vorbește cu un astrofizican,  timpul zboară cu viteza luminii. Vă las mai jos să citiți răspunsurile ei la întrebări.

Descrieți domeniul în care activați în 3 fraze inteligibile oricărui om educat.

S-a demonstrat că în toate procesele dinamice care au loc în Univers câmpul magnetic are un rol important. Eu încerc să determin influența acestui câmp asupra comportamentului materiei în stare de plasmă în câteva cazuri concrete: pentru materia aflată în jurul obiectelor compacte masive și supermasive și pentru materia aflată în straturile superioare ale Soarelui. Domeniul meu se încadrează în linii mari în ceea ce s-ar putea numi astrofizică teoretică.

Cum ați prins dragoste de știință? Care a fost momentul hotărâtor?

Cum ar zice George Costanza din Seinfeld „întotdeauna mi-a plăcut să pretind că sunt om de știință”. Hotărâtoare a fost interacțiunea cu oameni alfabetizați științific, care pe atunci îmi păreau din altă lume: erau fericiți într-un mod care nu putea fi explicat de părerea generală, neavând bunuri materiale sau funcții. Am vrut să fiu ca ei.

Ce oameni au jucat un rol decisiv în cariera dumneavoastră?

Dr. Fiz. Pop Dan, care mi-a arătat și m-a învățat că fizica îți asigură o mare mobilitate și libertare în gândire. Domnului dr. Fiz. Alexandru Marcu de la UBB, Facultatea de Fizică, îi datorez faptul că mi-a oferit un mediu în care să-mi exercit această libertate în domeniul în care mi-am dorit. Lista oamenilor care mi-au fost exemplu e foarte foarte lungă și include pe (cronologic): fratele și părinții mei, care mi-au transmis că pot face tot ceea ce îmi pun în gând, dna Liliana Grigoriu, profesoara mea de fizică din liceu, dr. Fiz. Neda, îndrumătorul meu de doctorat, dr. Fiz. Harko căruia îi datorez cea mai mare parte din rezultatele obținute în timpul doctoratului, dr. Fiz. Grumiller de la Universitatea Tehnică din Viena care este o combinație nemaîntâlnită de mine de inteligență și modestie. Din păcate, sistemul nu e de așa natură încât să asigure fiecarui elev/student o listă la fel de lungă ca a mea. Un impact major l-au avut și oameni pe care nu i-am cunoscut niciodată, prin simplul fapt că au scris cărți foarte bune, de exemplu Chandrasekar (care pentru a ține cursul pentru o grupă de doi studenți făcea naveta de 100 mile dus, 100 mile întors. Ulterior fiecare din cei doi studenți a luat premiul Nobel), Susskind, Feynman și Heisenberg (ultimii doi au dormit cel puțin o dată în parc din lipsă de resurse financiare pentru a participa la conferințe în alte orașe).

În ce măsură sunteți autodidact?

Ca procent din cunoștințele acumulate, mai bine de 90%. Ca inspirație, am luat din listă.

Cum arată o zi din viața dumneavoastră de cercetător?

In fiecare zi citesc un număr de pagini de matematică și fizică de bază, elemente dintr-o limbă străină alta decât engleză, teologie și programare; urmează un număr de pagini dintr-o carte de specialiate și încerc cel puțin un articol de specialitate. In cele mai multe din zile mă întâlnesc și cu studenții mai tineri și discutăm problemele științifice în care suntem implicați.

Care vă sunt grijile/satisfacțiile zilnice în viața de cercetător?

Evoluția mea științifică nu se încadrează în statistica normală a evoluțiilor în România, am fost cumva protejată datorită contactului cu niște oameni extraordinari. Mă îngrijorează că sistemul nu mă va ajuta să ajut pe alții la rândul meu. Satisfacțiile nu pot fi enumerate.

Care sunt cele mai mari probleme practice de care vă împiedicați?

Nu am probleme practice propriu-zis, pentru că nu depind de aparatură, dar depind de oameni. Mi-ar plăcea ca, folosindu-mă de sistem, să pot încuraja studenții să aleagă știința. De exemplu, nu i se poate cere unui student să facă performanță dacă nu ii sunt asigurate condițiile pentru performanță. Nu i se poate cere nimănui să facă performanță după ore întregi de plimbat hârtii între birouri, fără a putea consulta în prealabil o procedură coerentă asupra scopului plimbărilor.

Cum arata coșmarul vs. victoria în profesia pe care o practicați?

Nu-mi imaginez un coșmar în profesia mea. Cred că cea mai dificilă dar și mai interesantă chestiune care se poate întâmpla în fizică e schimbarea de paradigmă, de exemplu Newton vs. Einstein. Formulat așa, de fapt, aduce a victorie. Să vină!

Care este cea mai grea problemă de cercetare pe care a trebuit sa o rezolvați?

Deși este o problemă simplă ca tehnică matematică, cel mai greu a fost la început, în faza de dezțelenire a teoriei undelor care se propagă în medii plasmatice magnetizate. E o problemă de teoria reprezentării, legătura dintre un fenomen și ecuația care îl descrie.

Ați avut vreodată sentimentul că ar trebui să faceți altceva?

Nu.

Daca ar fi să menționati una sau doua idei sau rezultate, ce vi se părea că ați adus nou în știință?

Pot spune că am făcut primii pași spre a rezolva cantitativ o problemă a cărei soluție plutea cumva în lumea științifică. Am alcătuit un model și am efectuat calculele aferente pentru a demonstra că materia din jurul obiectelor compacte supermasive, atunci când este perturbată într-un mod aparte, printr-un semnal fractalic, produce o semnătură care se apropie foarte mult de datele observaționale.

Cum vedeți tendințele de viitor în domeniul dumneavoastră? Unde va fi domeniul dumneavoastră peste zece ani?

Un salt extraordinar în domeniu ar fi dacă am reuși să ajungem mai aproape de obiectele studiate. Din păcate acest lucru nu va fi posibil în următorii 10 ani pentru că nu putem călători cu mai mult decât viteza luminii. Așadar, eu cred că dezvoltarea domeniului va fi în continuare teoretică. Această dezvoltare poate fi explozivă și poate fi făcută oriunde, cu resurse minime, necesitând practic doar birouri și cărți. Solidaritatea în domeniu funcționează, datele observaționale obținute de marile observatoare sau de misiuni spațiale sunt fie gratuite on-line, fie pot fi primite pe e-mail la cerere. Orice grup sau catedră cu profil de fizică sau matematică, sau în colaborare, își poate crea un renume, aducând beneficii instituției gazdă, doar cu aceste resurse și dacă sunt lăsați să-și vadă de treabă.

Unde credeți că să află cercetarea românească în acest moment (țară / străinătate)?

Nu am o părere complet formată despre cercetarea românească în general, fiind încă un cercetător foarte tânăr. Sunt câteva lucruri disparate pe care le știu sigur: Stiu sigur că finanțarea Facultăților pe criteriul numărului de studenți, și nu pe criterii de performanță, nu face bine cercetării. Stiu că Facultățile de Fizică din toată țara au cea mai mare producție științifică și sunt cel mai slab finanțate de stat. Stiu de asemenea că de câte ori am avut o întrebare științifică, cadrele didactice de la Fizică mi-au răspuns la obiect fără ezitare. Am constatat că cercetarea românească e constituită din enclave de oameni foarte bine pregătiți care nu sunt încurajați instituțional să comunice, deși în unele cazuri relațiile interumane sunt foarte bune. Ca impact public, cred că proiectul ELI de la Măgurele va oferi șansa multor tineri din toate mediile pentru a opta pentru o carieră în cercetare.

Vă gândiți să să plecați în străinătate?  Cum vă poziționați față de acest dualism: țară/străinătate?

Am constatat că în masa populației există ideea generală că ești “realizat” doar dacă pleci în străinatate. Eu nu ader la ea, dar admit că nici sistemul nu te încurajează în mod explicit să rămâi. Pentru mine este o falsă problemă, un fals dualism. Oamenii de știință au o mobilitate extraordinară, profesia mea îmi dă libertatea de a fi în orice loc vreau, când vreau. Ca bază permanentă eu am ales Clujul și nu mă gândesc să plec.

Cum credeți că ar putea Asociația Ad Astra să ajute domeniul în care activați? Cum va raportați la Asociația Ad Astra?

Din câte înțeleg din relatările istorice, când Ad Astra făcea presiuni pentru a introduce ca regulă evaluarea pe criterii de publicații, de peer-review, eu eram încă în liceu. Eu am găsit lucrurile îndreptate spre următoarea treaptă către normalitate și e bine că merg într-acolo.

Care sunt sfaturile pe care le-ați da unui tânăr cercetător?

Cred că i-aș spune să fie curios, curajos și liber, indiferent de împrejurare, fie că e vorba de a lucra cu alți oameni, fie că e vorba despre idei.

(Interviul a fost luat de Cristian Presură)*

Notă către cititor: Aceasta serie de portrete-interviu prezinta pe castigătorii primei ediții a Premiilor Ad Astra (2014) pentru cercetare. Mai multe detalii despre premii și câștigători puteți afla la premii.ad-astra.ro

*Cu excepția textelor semnate cu numele asociației, articolele individuale nu reprezintă punctul de vedere al Ad Astra, ci reflectă opiniile personale ale bloggerului care semnează textul.