Radu T. Ionescu (interviu)
Dr. Ionescu (Universitatea din București) si-a susținut teza in domeniul informaticii la Universitatea din București. Dr. Ionescu este autorul mai multor lucrari publicate in reviste si conferințe științifice, cinci dintre acestea in conferințe de nivel A (conform clasificării ARC a conferințelor din domeniul informaticii, clasificare luată in considerare și la nivel național). Lucrarea sa “Kernels for Visual Words Histograms” a primit Caianiello Best Young Paper Award la conferința stiințifică ICIAP 2013, autorul primind invitația de a publica o variantă extinsă a lucrării in revista Pattern Recognition Letters (Elsevier). In sfârșit, programe software dezvoltate pe baza cercetărilor sale au ocupat poziții meritorii in competiții de programe asociate unei conferințe de vârf din domeniul informaticii cum este International Conference on Machine Learning (ICML’2013).
link instituție: http://fmi.unibuc.ro/
Interviu cu dr. Radu Ionescu, publicat în ziarul Adevărul:
Premiile Ad Astra 2014: Despre inteligența artificială, cu Radu Ionescu
Radu Ionescu, câștigătorul Premiului Ad Astra 2014 pentru Excelență în Cercetare Doctorală, în Domeniul Matematică și Informatică, este pasionat încă din anii de facultate de acest domeniu. Radu este preocupat, printre altele, de sisteme inteligente pentru vedere artificială, recunoașterea obiectelor și a expresiilor faciale din imagini, identificarea limbii native, recunoașterea scrisului de mâna.
În interviul de mai jos, Radu ne vorbește despre pasiunile și aspirațiile sale.
Descrieți domeniul în care activați în 3 fraze inteligibile oricărui om educat.
Domeniul principal care mă preocupă este inteligența artificială, domeniu care are aplicabilitate din ce în ce mai mare în foarte multe alte domenii cum ar fi medicina, industria auto sau securitatea. Inteligența artificială se ocupă cu dezvoltarea de sisteme computerizate care să învețe din date și să ia decizii inteligente pe baza acestora. Cred că putem înțelege mai bine despre ce este vorba dacă luăm în considerare câteva exemple de astfel de sisteme. Aș enumera mașina care se conduce singură de la Google sau celebrul asistent vocal Siri, creat de Apple pentru telefoanele cu sistem de operare iOS. Aș mai adăuga că scopul suprem al acestui domeniu este de crea un computer care să atingă nivelul capacității umane de gândire, dar nu cred că un astfel de sistem va fi dezvoltat prea curând.
Cum ați prins dragoste de știință? Care a fost momentul hotărâtor?
Aș putea spune că au fost două momente hotărâtoare. Primul dintre ele a fost în timpul cursului de Inteligența Artificială din anul II de studiu, curs ținut de domnul profesor Denis Enăchescu. Domnul profesor ne-a prezentat o revistă în care niște cercetători de la IBM explicau cum au simulat o parte din creierul unui șoarece pe un supercomputer. Ideea de a crea rețele de neuroni artificiale care să îndeplinească anumite funcții mi s-a părut foarte interesantă, aceasta de fapt fiind și tema cursului. Atunci mi-am dat seama că mi-ar plăcea să lucrez în acest domeniu. Al doilea moment, care m-a atras de fapt înspre zona de cercetare, a fost în urma unui stagiu de cercetare de o lună petrecut la Universitatea Paul Sabatier din Toulouse. Atunci mi-am dat seama că îmi place foarte mult să explorez idei noi și să concep experimente pentru a demonstra aplicabilitatea lor.
Ce oameni au jucat un rol decisiv în cariera dumneavoastră?
Doresc să încep prin a menționa faptul că probabil voi uita să amintesc anumite persoane și le cer iertare pe această cale. Nu știu cât de mult îmi este permis să mă întorc în timp, dar aș vrea să încep cu doamna profesoară din școala gimnazială, Violeta Tănase, de la care am deprins dragostea pentru informatică. Domnul profesor Denis Enăchescu a fost cel care m-a atras spre inteligența artificială, domeniu despre care nu aflasem mare lucru înainte de a intra la facultate. Doamna profesoară Florentina Hristea mi-a oferit posibilitatea să lucrez în cercetare chiar după primul an de Masterat, în cadrul unui stagiu la Universitatea Paul Sabatier din Toulouse. În al doilea an de Masterat am continuat, sub îndrumarea doamnei Hristea, cu un proiect de cercetare derulat în colaborare cu Universitatea Paul Sabatier. În paralel cu acest proiect, am lucrat pe o altă temă de cercetare și am reușit să public primul articol științific cu domnul profesor Liviu Dinu. Mai târziu, am început să colaborez și cu domnul profesor Marius Popescu, care m-a ajutat să înțeleg concepte mai avansate și cu care am scris mai apoi o serie de articole. Aș mai adăuga că domnul Enăchescu, domnul Dinu, doamna Hristea și domnul Popescu m-au îndrumat în diverse situații și pot spune că au avut un rol major în conturarea carierei mele de cercetător. Aș dori să le mulțumesc pentru tot sprijinul acordat. Nu în ultimul rând, aș vrea să mulțumesc părinților și familiei pentru sprijinul moral și financiar pe care l-am primit pe parcursul studiilor.
În ce măsură sunteți autodidact?
Consider că pot învăța singur atunci când este nevoie, dar dacă am posibilitatea să cer explicații unui profesor care are cunoștințe mult mai avansate despre o anumită temă, atunci prefer această soluție. În acest fel, poți pune întrebări sau poți afla despre lucruri pe care nu le vei citi într-o carte sau într-un articol. Dar sunt situații când acest lucru nu este posibil. De exemplu, mi-am dorit foarte mult să învăț despre vederea artificială și să lucrez în acest domeniu, deși nu există în facultate un specialist care ar fi putut să mă îndrume. Din acest motiv am fost nevoit să învăț singur despre tehnicile de bază și de ultimă oră din acest domeniu, dar mi-ar fi fost mult mai ușor dacă puteam acumula aceste cunoștințe sub îndrumarea unui profesor.
Cum arată o zi din viața dumneavoastră de cercetător?
Deseori încep ziua cu analiza rezultatelor obținute în urma experimentelor lăsate să ruleze peste noapte. De multe ori se întămplă ca experimentele să dureze câteva ore bune sau chiar câteva zile și este destul de comun să le pornești atunci când nu folosești calculatorul, adică seara. În timpul rămas fie citesc diverse articole pentru a afla despre noutățile din domeniu, fie proiectez experimentele ce urmează a fi efectuate peste noapte. Atunci când se încheie faza de experimentare și rezultatele sunt cele dorite, încep partea de scris a articolului în care acestea vor fi prezentate. De obicei, scrierea unui articol durează câteva zile sau câteva săptămâni, deci sunt zile în care doar scriu la un anumit articol. Momentul cel mai așteptat din timpul zilei este atunci când merg în pauza de masă cu domnul profesor Marius Popescu sau cu alți profesori și discutăm despre ce a mai aflat fiecare în domeniu sau despre ce idei să mai punem în aplicare în continuare.
Care vă sunt grijile/satisfacțiile zilnice în viața de cercetător?
Satisfacțiile cele mai mari vin atunci când reușești să publici un articol într-un jurnal foarte bun sau într-o conferință internațională de renume. Satisfacția poate veni chiar mai devreme, atunci când îți dai seamă că ideea ta are rezultate foarte bune în baza experimentelor efectuate. Grijile probabil că nu diferă foarte mult de grijile oricărui alt om.
Care sunt cele mai mari probleme practice de care vă împiedicați?
Problema cea mai mare este că facultatea noastră nu dispune de un cluster de calculatoare pe care l-aș putea folosi pentru a rula diverse experimente. În domeniul în care lucrez se vorbește din ce în ce mai des despre Big Data, adică despre faptul că avem la dispoziție colecții foarte mari de date. Internetul facilitează crearea de astfel de colecții de date foarte mari din care un sistem inteligent poate învăța mult mai bine despre deciziile ce trebuie luate. De exemplu, în domeniul vederii artificiale cercetătorii au creat o colecție cu 14 milioane de imagini adnotate cu informații despre obiectele conținute în imaginile respective. Un sistem pentru recunoașterea obiectelor în imagini poate fi antrenat mult mai bine pe o astfel de colecție. Din păcate, eu nu pot lucra cu acest set de date pe calculatorul personal.
Cum arată coșmarul vs. victoria în profesia pe care o practicați?
Coșmarul este reprezentat de imposibilitatea de adaptare la noile tendințe din domeniu, anume lucrul cu date foarte mari. Imposibilitatea este generată de faptul că la momentul actual nu dispun de mijloacele necesare pentru a efectua experimente pe colecții mari de date. În cercetare este obligatoriu să te adaptezi noilor standarde din domeniu, învățând și acumulând noi cunoștințe și încercând tot timpul să depășești barierele. În final, victoria constă în a-ți marca existența prin contribuțiile aduse științei, prin depășirea barierelor actuale. Așa cum spunea și Steve Jobs: „We’re here to put a dent in the universe.“, referindu-se la noi oamenii.
Care este cea mai grea problemă de cercetare pe care a trebuit să o rezolvați?
Aș spune că cea mai grea problemă este cea a optimizării timpului de calcul al metodei create și studiate de tine. Problema nu este foarte greu de rezolvat în sine, ci este grea prin faptul că te lovești tot timpul de această problemă. O idee poate suna foarte frumos din punct de vedere teoretic și te poți gândi că vei reuși să crești precizia unui sistem aplicând această idee, dar în practică este posibil ca ideea respectivă să necesite un timp de calcul foarte mare, caz în care nu mai este viabilă. Soluția este fie să găsești o implementare cât mai eficientă, fie să adaptezi ideea astfel încât să poată fi folosită în practică. Mai tot timpul, trebuie să ai în vedere și problema timpului de calcul.
Ce vă dă energie să stați ore întregi în laborator sau în fața articolelor ce trebuie citite? Ce vă motivează?
Motivația este dată de faptul că prin munca de cercetător încerci să aduci o schimbare în bine în lume, contribui la evoluția omenirii. Chiar dacă impactul rezultatelor de multe ori nu poate fi observat imediat, cred că aceasta este motivația oricărui cercetător și de fapt a oricărui om.
Ați avut vreodată sentimentul că ar trebui să faceți altceva?
Nu. Consider că fac ceea ce îmi place și voi continua să fac asta în continuare.
Daca ar fi să menționati una sau două idei sau rezultate, ce vi se părea că ați adus nou în știință?
Cel mai important rezultat este dezvoltarea unui sistem de identificare a limbii native a autorului unui document scris într-o limbă străină. Pentru dezvoltarea acestui sistem am colaborat cu instituția ETS, cea care organizează celebrul test TOEFL. Această instituție dispune de eseuri scrise în limba engleză de către diverse persoane de alte naționalități, cum ar fi spaniolă, franceză, germană, arabă, chineză, printre altele. Sistemul dezvoltat de noi a fost antrenat pe aceste eseuri pentru a descoperi naționalitatea celor care au scris eseurile respective. Deși mai există astfel de sisteme, cel propus de noi obține cea mai bună precizie din domeniu, urmând a fi prezentat la una dintre primele 3 conferințe internaționale din domeniul procesării limbajului natural. Un alt rezultat important a fost dezvoltarea unui sistem de recunoaștere a expresiei faciale din imagini, sistem care atinge un nivel de performanță cel puțin egal cu cel al omului. Sistemul poate distinge între 7 clase de expresii faciale care indică diverse stări emoționale cum ar fi bucurie, tristețe, teamă. Cu acest sistem am participat la o competiție cu peste 100 de participanți desfășurată în Statele Unite, ocupând locul IV în clasamentul final. Trebuie să menționez că la acest sistem am lucrat cu domnul profesor Marius Popescu și cu domnul Cristian Grozea, cercetător al institutului Fraunhofer din Berlin.
Cum vedeți tendințele de viitor în domeniul dumneavoastră? Unde va fi domeniul dumneavoastră peste zece ani?
Așa cum am menționat mai sus, tendința principală este aceea de a lucra cu colecții de date foarte mari, care pot conține milioane de imagini sau de documente. Tehnicile trebuie adaptate astfel încât să poată lucra cu astfel de seturi de date, acest lucru fiind valabil chiar și în cazul în care dispui de un cluster de calculatoare cu o putere de calcul foarte mare.
Unde credeți că să află cercetarea românească în acest moment (țară / străinătate)?
În ciuda lipsurilor materiale din țară care afectează din ce în ce mai grav sistemul educațional, cred că ne situăm la un nivel foarte bun.
Cercetării și profesorii români sunt recunoscuți în toată lumea pentru munca și rezultatele lor.
Vă gândiți să vă întoarceți în țară / să plecați în străinătate? Cum vă poziționați față de acest dualism: țară/străinătate?
Acum sunt stabilit în țară și mă gândesc să plec în străinătate pentru a putea lucra cu cercetători renumiți în domeniul în care activez. Am fost deja invitat la un stagiu de cercetare de 3 luni în Franța și am de gând să merg în acest stagiu.
Chiar dacă posibilitățile din țara noastră sunt mai reduse, consider că nivelul de spiritualitate din țară este mult mai ridicat decât în Occident, ceea ce compensează din punctul meu de vedere pentru multe alte lipsuri. Deși sunt dispus să plec pe perioade limitate din țară, prefer întotdeauna să mă întorc la noi.
Cum credeți că ar putea Asociația Ad Astra să ajute domeniul în care activați? Cum vă raportați la Asociația Ad Astra?
Mi-ar plăcea foarte mult să putem avea profesori invitați de renume din străinătate, care să vină pentru a ține cursuri la noi în țară. Stiu că în Occident multe universități își permit să facă astfel de schimburi de experiență și chiar profesori de la noi din țară sunt invitați să predea la universități din străinătate. La noi intervine problema banilor, dar probabil că o asociație ca Ad Astra ar putea găsi o soluție pentru a finanța profesorii străini pentru ca aceștia să vină să predea la noi în universități.
Care sunt sfaturile pe care le-ați da unui tânăr cercetător?
Mi-aș permite să consider că încă sunt un tânăr cercetător, așadar sfaturile mele nu se bazează pe o experiență prea bogată. Primul sfat este să îți urmezi visul și să faci în viață ceea ce îți place. Cercetătorii au o adevărată pasiune pentru curiozitate, pentru a descoperi lucruri noi care să conducă spre evoluția omenirii. Trebuie să te gândești bine dinainte dacă această pasiune contează mai mult decât posibilitățile materiale, de exemplu. Al doilea sfat este să nu renunți ușor. Cercetarea înseamnă să ai răbdare să petreci foarte mult timp pentru a rezolva o problemă, pentru a încerca diverse variante și soluții, așa cum spunea și Albert Einstein: “It’s not that I’m so smart; it’s just that I stay with problems longer.”. Al treilea sfat este să ceri ajutorul atunci când ai nevoie de el. Aici mă refer atât la Dumnezeu, prin rugăciune, cât și la oameni din jur cu care poți discuta pentru a găsi soluții la problemele care te preocupă.
(Pentru conformitate, Laurențiu Leuștean)*
Notă către cititor: Aceasta serie de portrete-interviu prezinta pe castigătorii primei ediții a Premiilor Ad Astra (2014) pentru cercetare. Mai multe detalii despre premii și câștigători puteți afla la premii.ad-astra.ro.
*Cu excepția textelor semnate cu numele asociației, articolele individuale nu reprezintă punctul de vedere al Ad Astra, ci reflectă opiniile personale ale bloggerului care semnează textul.
