Doamna Daniela Wilson (Universitatea din Nijmegen, Olanda) și-a susținut teza de doctorat în chimie organică la Universitatea Tehnică din Iasi în anul 2007. Au urmat stagii de cercetare la Universitatea din Hull, Marea Britanie, și Universitatea din Pennsylvania, Philadelphia, Statele Unite ale Americii. Iar din 2010 este cercetător și lector la Universitatea din Nijmegen, Olanda. Cercetările sale de pionierat în domeniul nanomotoarelor moleculare cu aplicații în medicină au fost publicate în reviste de prestigiu -Chemical Reviews (ISI impact factor, IF: 33.0), Science (IF: 31.3), Nature Chemistry (IF: 21.75), J. Am. Chem. Soc. (IF: 10.67), Nanoscale and Chem. Commun. (IF> 6) și patentate.

De asemenea, Doamna Wilson a desfășurat activități de cercetare de pionierat legate de “purtatori de medicamente”, acestea fiind publicate în reviste de mare prestigiu pe plan international (Science).

link instituție: http://www.ru.nl/bio-orgchem/people/current_group/daniela-wilson/

Interviu cu dr. Daniela Wilson, publicat în ziarul Adevărul:

Daniela Wilson, o maestră a călătoriilor fantastice prin corpul omenesc cu nano-rachete

Transformând idei științifico-fantastice în realitate, cercetătorii au conceput rachete în miniatură (nano-rachete) care străbat corpul omenesc pentru de a transporta medicamente în diverse locații, în misiuni medicale care pot salva vieți.

Daniela Wilson a studiat la Universitatea “Gh. Asachi” din Iași. În prezent, ca Assistant Professor la Radboud University din Nijmegen, Olanda, îsi urmează visurile formulând întrebări și găsind răspunsuri legate de nano-rachete. Daniela a răspuns întrebărilor noastre cu ocazia decernării Premiului Ad Astra pentru Excelență în Cercetare.

1. Descrieți domeniul în care activați în 3 fraze inteligibile oricărui om educat.

Obiectivul activității mele de cercetare recentă este de a dezvolta sisteme active pentru chemoterapie prin design inteligent, nano-motoare supramoleculare auto-alimentate, capabile să se autoghideze și să localizeze boli ale țesuturilor. În prezent, paradigmele bazate pe furnizarea medicamentelor prin nano-particule se bazează în mare parte pe fluxul de sânge pentru a furniza agenții terapeutici. Eficiența unor astfel de sisteme de furnizare a medicamentelor este încă foarte limitată pentru ca depind în mod aproape exclusiv de acumularea pasivă în tesuturile cu tumoare. Asta conduce la o limitare severă a eficienței tratamentului și la efecte secundare nedorite. Abordarea noastră este una macromoleculară, bazată pe crearea de mici elemente constituente inteligente, predispuse la auto-asociere în nano-containere, un fel de polimeri. Apoi, introducem în astfel de vehicule un motor ce conține tratamentul dorit și îl lăsăm să se deplaseze, dându-le în același timp abilitatea de a depăși viteza de difuzie. Visul nostru este să transformăm această călătorie fantastică în realitate.

2. Cum ați prins dragoste de știință? Care a fost momentul hotărâtor?

Întotdeauna am fost fascinată de modul în care se desfășoară lucrurile în natură și am avut tot timpul o înclinație înspre știință. De asemenea, îmi plac provocările iar în știință m-am întrebat întotdeauna dacă putem reproduce/imita natura prin construirea de structuri cu complexitate și funcționalitate similare cu cele ale sistemelor biologice. Chimia mi-a furnizat un instrument de cercetare minunat. Nu îmi amintesc cum a început totul. Provin dintr-o familie mare în care toți membrii erau activi în stiință, astfel încât am fost întotdeauna înconjurată de întrebări precum: “Cum?” și “Ce s-ar întâmpla dacă?”.

3. Oameni providențiali – au jucat ei vreun rol în cariera dumneavoastră? În ce masură sunteți autodidact?

Doi oameni de știință români m-au inspirat și mi-au modelat cariera în mod decisiv. Coordonatorul tezei mele de doctorat, Prof. Dan Scutaru a fost unul dintre oamenii care m-au inspirat cel mai mult în dezvoltarea carierei mele. Entuziasmul său constant cu care stimula studenții în a căuta raspunsuri la întrebări de natură științifică și în a folosi cunoștințele pentru a formula întrebari noi, precum și modul unic în care m-a sprijinit în dezvoltarea carierei internaționale au reprezentat aspecte esențiale în formarea omului de știință care sunt astăzi. Prof. Scutaru mi-a dat aripi să zbor, m-a sprijinit în ambiția mea de a face investigații științifice în laboratoare internaționale, astfel încât am putut să-mi finalizez doctoratul la instituții de prestigiu din Japonia și Marea Britanie. Am fost destul de norocoasă să-l întâlnesc pe Prof. Virgil Percec pe parcursul pregatirii mele în Marea Britanie, în timp ce participam la o conferință internațională la Strasbourg. Prof. Percec, care este un fel de legendă în Universitatea în care mi-am obținut doctoratul, m-a invitat să lucrez după finalizarea doctoratului în laboratorul său din SUA, unde mi-am completat abilitățile legate de investigarea problemelor științifice fundamentale. Aceste abilități mi-au permis să-mi concentrez curiozitatea științifică pe probleme semnificative pentru societate. Prof. Percec și Prof. Scutaru au continuat să-mi fie mentori în diferite stadii ale carierei mele și pe măsură ce mi-am construit grupul meu, au reprezentat surse de inspirație pentru dezvoltarea propriului stil și pentru creșterea unei noi generații de cercetători. Sper să transfer către aceștia inspirația care mi-a fost transmisă mie. Desigur, un cercetător trebuie să fie autodidact. Aceasta este una dintre abilitățile cele mai importante ale unui om de știință. Imi place să învăț lucruri noi și să-mi asum provocări prin formularea de întrebări și probleme noi.

4. Cum arată o zi din viața dumneavoastră de cercetător? Care vă sunt grijile/satisfacțiile zilnice?

De obicei, ziua mea începe la ora 8 și sunt întotdeauna curioasă să văd cum progresează experimentele studenților mei. Astfel, primul lucru pe care îl fac este să discut rezultatele și problemele apărute. Eram obișnuită sa petrec mult timp în laborator, însă acum timpul disponibil este limitat de sarcini didactice și administrative. Totuși, acum entuziasmul și inspirația derivă din discuțiile cu studenții doctoranzi și cu cei ce au finalizat deja doctoratul din grupul meu, în legătură cu întrebările apărute din investigațiile lor si de posibilitatea de a le oferi noi provocări. Cea mai mare satisfacție este să observ entuziasmul pe fețele lor atunci când încearcă lucruri noi și când rezultatele sunt pozitive. Îngrijorarea din mintea mea este legată întotdeauna de sursele din care vor proveni finanțările cercetărilor viitoare … câți bani mai sunt disponibili și unde pot aplica pentru alte resurse financiare. Cercetarea nu este niciodată ieftină, iar investiția în studenți este importantă. De aceea, încerc întotdeauna să-i încurajez să participe la multe conferințe, mai ales în străinătate. În acest mediu competitiv de finanțare este important să combinăm rezolvarea problemelor fundamentale cu menținerea concentrării pe mediul academic tradițional, pentru a face pași semnificativi înspre extinderea cunoștințelor colective dintr-un anumit domeniu. Cercetarea aplicativă și cea fundamentală nu mai pot evolua separate una de alta în domeniile industriale. Pentru a avea success, trebuie să combinăm aceste două aspecte într-un nou mod de a face știință.

5. Care sunt pe scurt cele mai mari probleme practice de care vă împiedicați?

Am petrecut 3 ani în SUA, iar când am venit în Europa am observant că birocrația din spatele cercetării este imensă în comparație cu cea din Statele Unite, ceea ce îngreunează lucrurile în mod considerabil. Când a pornit grantul meu ERC, am avut nevoie de ceva timp pentru a selecta oamenii potriviți pentru echipa mea. Interviurile, actele și raportările care trebuie făcute la Uniunea Europeană au necesitat un volum de timp semnificativ. Cred că lucrurile ar putea și ar trebui să decurgă mai eficient. Îmi amintesc că acasă birocrația era și mai mare și că pentru primul stagiu în străinătate ca student doctorand a trebuit să completez o pagină A4 plină cu semnături. Desi chiar în SUA, Europa este bine cunoscută ca fondatoarea inovației, am putea învăța de la verișorii noștri mai tineri de peste ocean să micșorăm birocrația astfel încât să ne eliberăm din timp pentru al dedica cercetării.

6. Cum arată coșmarul vs. victoria în profesia pe care o practicați?

Coșmarul este legat de pierderea abilității de a avea idei și rezultate importante. De aceea, cel mai important este să fii înconjurat de oameni care te inspiră. Cea mai mare frică a cercetătorilor este să nu mai aibă idei, pierzând astfel șansele de a obține bani pentru noi cercetări prin care îți poți realiza visurile. Desigur, succesul este reprezentat de obținerea de rezultate deosebite generate de oameni tineri care nu numai că inspiră, însă sunt și entuziasmați de știință. Cea mai mare recompensă este să inspiri oameni, iar pentru cercetătorii tineri, să fie inspirați de munca ta.

7. Care este cea mai grea problemă de cercetare pe care a trebuit să o rezolvați?

Cea mai mare problemă cu care m-am confruntat recent a fost să caracterizez nano-mașini care sunt mai mici decat rezoluția microscopiei optice. Am simțit cu putere că teoria și evidența indirectă nu sunt suficiente pentru a arăta că aceste motoare chiar funcționează. Am petrecut multe ore căutând o metodă de vizualizare a mișcărilor acestor nano-mașini. Doar după căutări îndelungate am intrat în contact cu “NanoSight”, care a dezvoltat o tehnică revoluționară care îmi permite să vizualizez la microscop lumina împrăștiată de obiecte de nano-dimensiuni. Odată ce am găsit această metodă, problema a fost să completez echipamentul de laborator cu dispozitive în valoare de 100.000 euro care deja au devenit calul de povara în grupul meu de cercetare. Când am vizualizat pentru prima data motoarele cu ajutorul acestei metode, nimeni nu-și putea crede ochilor. Am repetat măsurătorile de mai multe ori și de fiecare dată am vazut același lucru. A fost extraordinar să fim capabili să vizualizăm aceste nano-motoare, astfel încât nici mie nu-mi venea să cred. Ca o consecință, am zburat la un producător în Marea Britanie și am petrecut multe ore într-un laborator în care experții din domeniu au verificat rezultatele, imaginând mai multe teste pentru a verifica ipoteza. După multe săptămâni, am fost convinși că acestă descoperire minunată este reală. Aceasta a reprezentat una dintre cele mai mari provocări și recompense din cariera mea.

8. Ce vă dă energie să stați ascunsă ore întregi în laborator sau în fața articolelor ce trebuie citite? Ce vă motivează?

După cum am menționat anterior, curiozitatea și neîncrederea legate de modul în care natura continuă să ridice noi întrebări și modul prin care cu cât împingem spre limite materialele și construim sisteme mai complexe alcătuite din componente simple care interacționează, cu atât învățăm mai mult despre utilitatea acestora. Visul meu nu este să înlocuiesc natura, ci să folosesc aceste instrumente supramoleculare pentru a crea arhitecturi macromoleculare care se formează spontan, din structuri cu funcții predefinite. A vedea nașterea și funcționarea acestor noi sisteme mi se pare fascinant. Fiecare experiență și fiecare nivel de concepție ne aduc mai aproape de mașini care pot furniza funcții multiple și pot rezolva probleme la dimensiuni nano, folosind principii de concepție la dimensiuni mari.

9. Ați avut vreodată sentimentul că ar trebui sa faceți altceva?

Nu, niciodată. Am trei copii, Gabriel, Alexander și “Science”! Când închid ochii și mă imaginez în viitor, întodeauna fac știință.

10. Daca ați fi să menționati una sau două idei sau rezultate, ce vi se pare ca ați adus nou în știință (“Care este ideea dumneavoastră?” – Noica)? 

Cred că așa cum în natură de multe ori 1 + 1 = 4, pentru un om de știință descoperirile pe care le facem reprezintă suma oamenilor care ne-au inspirat și ceva in plus. Este un clișeu, însă noi stăm pe umerii unor giganți. Ca student doctorand în Iași, am învățat două lecții importante. Prima a fost că atunci când nu ai instrumente avansate în laborator, trebuie să fii creativ pentru a înțelege atât tehnicile moderne, cât și testele simple și să combini multiple teste pentru a susține o ipoteză, ceea ce te face să gândești mai profund în procesul rezolvării problemelor. A doua lecție, învățată de la Prof. Scutaru a fost că niciodată nu trebuie să stabilești limite minții și visurilor tale, că trebuie să ai obiective mari și să nu fii niciodată satisfăcut cu soluții complicate când există ceva mai elegant și mai entuziasmant. Pe parcursul stagiului meu post-doctoral în SUA am învățat cum să combin cunoștințele despre experimentele fizice cu cele despre structurile și funcțiile biologice, împreună, cu abilitatea de a concepe metode sintetice pentru a elabora structuri simple, care se asociază și combină în mod spontan în forme și arhitecturi. Combinând aceste experiențe, am facut un pas înapoi în activitatea mea de cercetare pentru a combina materiale simple cum sunt co-polimerii bloc, cu cunoștiințe avansate despre proprietățile lor fizice, pentru a concepe sisteme și arhitecturi complexe din elemente simple. Așa au apărut nano-motoarele. Am vrut să combin un fenomen care a fost observat în laboratorul nostru, cu sisteme simple catalitice pentru a genera un dispozitiv care poate funcționa într-un mod în care nu se aștepta nimeni.

11. Cum vedeți tendințele de viitor în domeniul dumneavoastră? Unde va fi domeniul dumneavoastră in zece ani?

Toata lumea visează la nano-chirurgi și la medicină personalizată, însă cred că în următorii 10 ani trebuie să ne concentrăm pe construirea unei armate de motoare care pot absorbi combustibili multipli din mediu pentru a se auto-propulsa către locația bolii și pentru a-și îndeplini sarcina adecvată bolii. Trebuie să dezvoltăm modalități noi de captare a sistemelor catalitice și să descoperim metode de a pune împreună multiple sisteme autonome și dispozitive cu sarcini specifice într-o singură mașină. Acesta este secolul nano-integrării.

12. Unde credeți că se află cercetarea românească în acest moment (țară/străinatate)?

Pentru mine România înseamnă acasă, înainte de toate fiind româncă. Este trist însă că acum pot face mai mult în străinătate decât am visat vreodată să fac acasă. Însă, de fiecare dată când vin acasă observ progres și o generație de oameni de știință care poate concura pe scena internațională, care vrea să facă cercetare de vârf acasă pentru a reconstrui reputația României ca o mare mașinărie a științei. Sper ca într-o zi să văd o țară și o comunitate științifică în care studenții își pot realiza visurile în țara lor. Vreau să pot avea un flux de studenți din si catre România și să construiesc o legătură științifică puternica cu țara mea.

13. Vă gândiți să vă întoarceți în tară? Cum vă poziționati față de acest dualism: țară/străinatate?

Poate că am răspuns deja la o parte din această întrebare, însă sigur că mi-ar plăcea să mă întorc acasă. Vreau ca și copiii mei să-și cunoască țările natale ale parinților. La urma urmei ei sunt și români, și britanici. Oriunde mă aflu vreau să am un grup internațional de cercetători și invit orice om de știință român, tânăr și pasionat, să-mi viziteze laboratorul. Sunt atentă la pulsul științei de acasă prin literatura de specialitate și prin intermediul surorilor mele care sunt si ele cercetători și doctori, iar dacă apare o oportunitate potrivită mi-ar face mare plăcere să vin acasă.

14. Cum credeți că Ad Astra ar putea sa ajute domeniul în care activați? Cum vă relaționați față de Ad Astra?

Încurajând câștigătorii premiilor din România și din străinătate să-și unească eforturile. Poate să aducă împreună câștigătorii din România și din străinătate într-o conferință înternațională și să sponsorizeze studenți și persoane din mediul academic, să viziteze grupuri de cercetare, pentru a pune semințele unor colaborări. Avem două lucruri în comun: cercetarea științifică și faptul că suntem români. Dacă aceste aspecte de suflet sunt puse împreună, poate rezulta o efervescenta științifică extraordinară.

15. Care sunt sfaturile tale către un tânăr cercetător?

Continuă să visezi și nu te opri niciodată. Pune-ți întotdeauna întrebări și gasește modalități să-ți testezi ipotezele. Când ești în competiție cu tine însuți poți face lucruri incredibile.

(Pentru conformitate, Mihai Dima)*

Notă către cititor: Aceasta serie de portrete-interviu prezinta pe castigătorii primei ediții a Premiilor Ad Astra (2014) pentru cercetare. Mai multe detalii despre premii și câștigători puteți afla la http://premii.ad-astra.ro

*Cu excepția textelor semnate cu numele asociației, articolele individuale nu reprezintă punctul de vedere al Ad Astra, ci reflectă opiniile personale ale bloggerului care semnează textul.