Asociația Ad Astra anunță lansarea proiectului Premiilor Ad Astra 2022 (link aici), care își propune identificarea și popularizarea modelelor de succes, a rezultatelor excepționale ale cercetătorilor români din țară și din afara ei.

Pagina de inscriere se poate accesa aici.

Regulament de organizare Premiile Ad Astra 2022

Asociația Ad Astra premiază excelența în cercetare acordând odată la doi ani un număr maxim de 24 de premii unor cercetători cu rezultate științifice remarcabile. Premierea vizează deopotrivă performanța obținută la nivel național de către cercetători afiliați unor instituții de cercetare din România (maxim 12 premii), precum și cercetătorilor români din Diaspora (maxim 12 premii).

Asociația Ad Astra anunță calendarul competiției pe site-ul http://premii.ad-astra.ro/ dar și prin alte mijloace de comunicare. Data limită pentru depunerea candidaturilor va fi fixată la cel puțin 90 de zile de la publicarea anunțului inițial. Acordarea premiilor va avea loc în maxim 30 de zile de la încheierea perioadei de depunere a candidaturilor.

Categorii de premii

Premiile Ad Astra sunt grupate în două categorii:

Categoria A. Premii pentru cercetători în prima fază a carierei, însemnând mai puțin de 7 ani de la obținerea titlului de doctor.

Categoria B. Premii pentru cercetători avansați, însemnând 7 sau mai mult de 7 ani de la obținerea titlului de doctor.

În cazul în care candidatul deține mai multe titluri de doctor, se va lua în considerare data de referință a obținerii titlului de doctor aferent domeniului pentru care a aplicat, raportat la anul calendaristic în care are loc competiția.

Premiile Ad Astra acoperă șase grupe de domenii științifice (DȘ):

  1. Științe Fizice și Chimice (SFC)
  2. Științele Vieții (SV)
  3. Științele Pământului și Științele Spațiale (SPSS)
  4. Științe Inginerești (SI)
  5. Matematică și Informatică (MI)
  6. Științe Sociale și Discipline Umaniste (SSDU).

Pentru fiecare grupă de domenii științifice, Ad Astra premiază ambele categorii descrise la punctul (A) și (B), separat pentru cele două tipuri de afiliere, Națională (N) și Diaspora (D).

Modalități de nominalizare a candidaturilor.

Propunerile pentru premiile Ad Astra pot fi făcute de către orice membru al comunității științifice naționale și internaționale (numit în continuare Promotor) prin nominalizare, sau auto-nominalizare. Propunerile se fac pe pagina http://premii.ad-astra.ro/ si la adresa de email office@adastra.ro sub forma unui document unic, în format PDF ce va conține următoarele informații:

  • Scrisoarea de motivare (SM) redactată de promotor/candidat în limba engleză, cu descrierea contribuțiilor științifice remarcabile, precizând în clar categoria (conform descrierii de la punctele A sau B) și domeniul științific (I-VI) la care se referă Scrisoarea de motivare nu trebuie să depășească 500 de cuvinte;
  • Curriculum Vitae (CV), maxim 3 pagini A4 în limba engleză;
  • Lista publicațiilor (LP5) din ultimii 5 ani;
  • Lista publicațiilor relevante (LPR) ale candidatului obținute de-a lungul carierei (nu mai mult de 10 publicații selectate).

Condiții minimale de eligibilitate

Pentru luarea în considerare a aplicațiilor, candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

  1. Excelență în cercetare, în concordanță cu categoria de premiu pentru care se depune Detalii suplimentare pot fi găsite la capitolul „Evaluarea candidaturilor”;
  2. Afiliere instituțională principală în România (contract de muncă), deținerea cetățeniei române – eligibilitate pentru premiile din categoria națională (N);
  3. Afiliere instituțională principală în afara României (contract de muncă), deținerea cetățeniei române – eligibilitate pentru premiile din categoria Diaspora (D).

Este necesară dovada afilierii instituționale la o unitate de învățământ superior și/sau cercetare care activează pe teritoriul României sau în afara României. Dovada poate fi făcută printr-un document oficial eliberat de către angajator care să ateste calitatea de angajat, sau prin trimiterea către website-ul instituției de unde reiese calitatea de angajat a aplicantului. Alternativ, se poate apela la confirmare din partea unei alte persoane angajate (de preferat cu funcție de conducere) din aceeași instituție, caz în care vor fi puse la dispoziție datele de contact (email sau telefon).

Membrii ai Asociației Ad Astra nu au dreptul sa participe la acest concurs, să fie Promotori pentru alți membri Ad Astra sau rude ale acestora, indiferent de gradul de rudenie.

Comisia de organizare

Comisia de organizare (CO) este formată exclusiv din membri ai Asociației Ad Astra. Componența CO este stabilită prin deliberări interne, propuneri și autopropuneri și va fi validată prin votul membrilor Ad Astra înainte de lansarea competiției. CO are următoarele atribuții:

  1. Asigură recepția, verifică și validează candidaturile conform condițiilor de înscriere publicate la data lansării competiției;
  2. Verifică încadrarea candidaturilor la diferitele categorii de premii, pe baza datelor furnizate și validate privind afilierea declarată. CO poate propune reîncadrarea unor candidaturi dacă acestea se dovedesc a fi neclar stipulate sau încadrate greșit.
  3. Supervizează procesul de selecție a Juriului care vor evalua și decide câștigătorii Premiilor Ad Astra.

 

Juriul

Pentru fiecare DȘ în care se acordă Premiile Ad Astra (SFC, SV, SPSS, SI, MI, DUSS), CO va organiza pe bază de invitație un Juriu compus din personalități care și-au dovedit prestigiul în cariera de cercetare și care provin din mediul academic și/sau de cercetare din România sau din afara României. Lista nominală a membrilor Juriului va fi făcută publică după decernarea premiilor, la momentul invitației de a face parte din Juriu acest aspect fiind comunicat fiecărui invitat.

Membrii Juriului nu pot fi mentori (conducători de masterat/doctorat) sau colaboratori (coautori publicații, membri ai aceluiași grant de cercetare, etc) ai candidaților.

Membrii juriilor nu se pot afla în relație de rudenie (indiferent de gradul acestora) cu candidații

Juriul are în componență 5 membri dintre care cel mult 2 sunt și membri ai Asociației Ad Astra, autopropuși sau nominalizați și validați prin votul membrilor Asociației Ad Astra. Un membru al juriului care este și membru Ad Astra îndeplinește funcția de Secretar al juriului (SJ).

Juriul poate apela la referenți (a căror identitate poate rămâne ascunsă) pentru evaluarea aspectelor cu caracter specific și de specialitate din portofoliul candidaților.

Juriul poate solicita CO schimbarea încadrării unei candidaturi la una dintre categoriile de premii în cazul în care constată inadvertențe.

Juriul poete decide neacordarea unui/unor premii în cazul în care constată că nicio candidatură nu atinge criteriile de excelență în cercetare conform categoriei și domeniului în care candidează.

Membrii Juriului își vor desfășura activitatea în discreție și imparțialitate. Pentru asigurarea acestor condiții, Asociația Ad Astra solicită explicit membrilor Juriului să:

  1. confirme că nu există niciun conflict de interese vis-a-vis de fiecare propunere evaluată;
  2. informeze Asociația Ad Astra cu privire la orice conflict de interese apărut pe parcursul procesului de

Evaluarea candidaturilor

Premiile Ad Astra vor fi acordate în urma a 2 etape de evaluare.

În prima etapă de evaluare, CO verifică și pune la dispoziția Juriului toate dosarele acceptate în conformitate cu cerințele de eligibilitate. În termen de maxim 20 de zile de la primirea dosarelor, fiecare membru al Juriului propune lista scurtă formată din maxim 3 persoane pentru fiecare premiu acordat, în funcție de categoria și domeniul în care sunt înscrise candidaturile. Criteriile de evaluare aparțin membrilor Juriului și vor viza modalități calitative și cantitative prin care să fie identificată excelența în cercetare.

În a doua etapă de evaluare, Juriul se întrunește în termen de maxim 10 de zile de la data predării listelor scurte de către toți membrii juriului. În cadrul acestei întruniri, juriul poate dezbate și delibera asupra consensului pentru desemnarea câștigătorilor pentru fiecare categorie și domeniu de premiu.

 

După atingerea consensului pe toate categoriile de premii, SJ va formula în scris decizia de premiere însoțită de Nota de fundamentare (NF) în care va puncta elementele de excelență identificate de Juriu ce au contribuit la acordarea premiilor. NF va fi validată prin vot de către toți membrii juriului (majoritate simplă, 3 din 5), comunicată către CO ce va notifica candidații desemnați câștigători printr-un email.

Modalități de premiere

Premiile Ad Astra pot fi acordate în cadrul unei ceremonii festive organizate de Asociația Ad Astra. După comunicarea rezultatelor către candidați și membrii Asociației Ad Astra, câștigătorii vor fi informați cu privire la modalitatea de decernare a premiilor, ocazie cu care li se va transmite și invitația de participare la ceremonia de decernare a Premiilor Ad Astra. De asemenea, Asociația Ad Astra va publica pe site-ul oficial http://premii.ad-astra.ro/ rezultatele finale, precum și în cadrul unor comunicate de presă.

Premiile Ad Astra constau în diplome purtând antetul și logo-ul Asociației Ad Astra în care vor fi precizate numele și prenumele laureatului, tipul de premiu acordat, fiind semnate în numele Ad Astra de către membrii Consiliului Director. Ad Astra încurajează sponsorizările, din acest motiv consistența premiilor poate varia de la o competiție la alta. Astfel, pot fi acordate premii materiale sau valorice oferite de sponsori, precum și sume de bani (doar pentru câștigătorii categoriei N).

Reglementări finale

Asociația Ad Astra nu acceptă contestații privind deciziile de acordare a premiilor. Câștigătorii Premiilor Ad Astra vor fi invitați să devină Promotori pentru edițiile următoare.