Domnul profesor dr. Mihai Ducea  (Universitatea Arizona, USA)  este un cercetator de vârf la nivel internațional în domeniile tectonicii, petrologiei și geochimiei. După obținerea licenței la Universitatea din București, profesorul Ducea a obținut doctoratul la California Institute of Technology (Caltech, USA) cu un studiu asupra structurii și petrologiei munților Sierra Nevada din California care a configurat direcții noi de cercetare și a căpătat o larga recunoaștere printre colegii din domeniu. Din 2001, domnul Ducea activează la Universitatea Arizona, una din universitățile de vârf în geoștiințe din Statele Unite, unde a devenit profesor în anul 2009. Cercetările sale se extind asupra lanțurilor muntoase din întreaga lume (e.g., munții Anzi, Himalaia, platoul Tibet, Carpații) și se axează pe înțelegerea compozitiei crustei terestre, structura lanțurilor muntoase și magmatism.

link instituție: http://www.geo.arizona.edu/tectonics/Ducea/

Premiile Ad Astra 2014: Mihai Ducea – Un arheolog al Planetei în mișcare

Puține ramuri ale științei au o teorie atotcuprinzătoare precum teoria darwiniana a evoluției în biologie. În anii 60 ai secolului trecut, o asemenea teorie a apărut în geologie. Întrevăzută mai de dinainte de Wegener în a sa „Deriva continentelor“, teoria tectonicii plăcilor a avut de așteptat până când explorarea geologiei oceanelor a fost posibilă.

Măsuratori geofizice și în foraje împreună cu tehnicile geochimice de datare a rocilor vechi au arătat în succesiune rapidă că scoarța Pământului este mobilă, continentele călătoresc și, câteodată se și ciocnesc. Din această neliniște a planetei rezultă continente, munți și depresiuni adânci. Românii sub comunism nu prea au avut ocazia să participe la această revoluție a geologiei, dar o fac acum prin reprezentanți de frunte precum Prof. Mihai Ducea de la University of Arizona (SUA). I-am pus câteva întrebări cu ocazia decernarii Premiului Ad Astra pentru Excelență în Cercetare.

Descrieți domeniul în care activați în 3 fraze inteligibile oricărui om educat.

Activitatea mea se desfășoară la intersecția a trei discipline. Petrologia magmatică, care este studiul rocilor ce s-au format sub formă de topituri. Tectonica este disciplina care explică fenomenele dinamice ce duc la formarea diverselor forme de relief (munți, bazine) pe planetă. Iar geochimia izotopică radiogenica utilizează dezintegrarea radioactivă lentă în scopul determinării vârstelor geologice.

  Cum ați prins dragoste de știință? Care a fost momentul hotărâtor?

Mi-au plăcut munții de când eram adolescent și mi-am dorit să am o muncă legată de explorarea lor. De asemenea am un unchi arheolog (Floricel Marinescu, pe vremuri arheolog la Muzeul Militar) care mă lua în campaniile lui de vară când eram copil – a reușit să mă fascineze cu întrebările pe care arheologii și le puneau. Chiar dacă nu am devenit arheolog, impactul acelor veri petrecute la situri arheologice din România a fost foarte mare.

Ce oameni au jucat un rol decisiv în cariera dumneavoastră?

Emil Constantinescu mi-a deschis drumul către lumea academică din Statele Unite și a avut un rol crucial. Profesorul Peter Malin de la Duke University m-a sfătuit să aleg cea mai bună școală de geologie pentru doctorat. S-a dovedit a fi un sfat cheie!

În ce măsură sunteți autodidact?

De la anumit punct, toți suntem într-o oarecare măsura autodidacți.

Cum arată o zi din viața dumneavoastră de cercetător?

Depinde. E de obicei plină fie cu lucru în laborator, fie cu predat, fie cu ceva birocrație, fie cu elaborarea vreunei lucrări, și de cele mai multe ori cu toate cele de mai sus și altele pe deasupra. De cele mai multe îmi rămâne și pe a doua zi.

Care vă sunt grijile/satisfacțiile zilnice în viața de cercetător?

Satisfacția cea mai mare e atunci când descoperim ceva interesant sau dacă aflăm că am fost finanțați în vreun proiect, sau că o lucrare a fost acceptată la publicare. De asemenea, interacțiunea cu studenții este plină de satisfacții. Grijile sunt legate de numeroasele complicații financiare pe care le întâmpinăm la tot pasul a€“ parcă indiferent câți bani câștigăm în proiecte, tot timpul suntem la limită de a fi falimentari cu laboratorul și/sau salariile grupului. Cauza imediată este că Universitățile occidentale încasează regii nejustificat de mari pentru orice ban venit în campus; sunt curios cât o să mai reziste acest sistem care după părerea mea e nesustenabil.

Care este cea mai grea problemă de cercetare pe care a trebuit sa o rezolvați?

Toate sunt la fel de grele. Orice întrebare adresată de un om de știință este una la care nu există raspuns in momentul respectiv si deci, prin definitie, e greu de rezolvat.

Ce vă dă energie să stați ore întregi în laborator sau în fața articolelor ce trebuie citite?  Ce vă motivează?

Pasiunea pentru ceea ce fac.

Ați avut vreodată sentimentul că ar trebui să faceți altceva?

Nu.

Dacă ar fi să menționati una sau doua idei sau rezultate, ce vi se părea că ați adus nou în știință?

Înțelegerea evoluției magmei, un amestec de roci topite, în zonele de subducție unde o placă continentală coboară sub alta. Un exemplu bun este subducția plăcilor din Pacific sub America de Sud care a dus la ridicarea Anzilor. Faptul că magmatismul nu e constant, ci e sacadat și derivat de procese tectonice altele decât ce se credea acum 20 de ani. Din această nouă înțelegere, putem să învățam lucruri noi despre distribuția elementelor utile, cum ar fi metalele.

Cum vedeți tendințele de viitor în domeniul dumneavoastră? Unde va fi domeniul dumneavoastră peste zece ani?

Nimeni nu știe asta. Dar geologia rămîne un domeniu foarte constant în societatea modernă pentru că stă la baza înțelegerii distribuției resurselor, hazardelor și a schimbărilor climatice. Cele trei subdomenii ale mele, sunt aplicabile la toate cele trei aspecte majore ale geoștiințelor.

Unde credeți că să află cercetarea românească în acest moment (țară / străinătate)?

Cercetarea românească mai are de crescut și cred că o va face în următorul deceniu. Aș vrea să văd în special crearea mai multor centre de valoare internațională în interiorul României.

Vă gândiți să vă întoarceți în țară / să plecați în străinătate?  Cum vă poziționați față de acest dualism: țară/străinătate?

Da, m-aș întoarce în România și mâine dacă aș găsi un job bun și care să îmi permită să folosesc ce am acumulat. Altminteri, pot să evoluez și în țară și în străinătate, dată fiind libertatea pe care o am că „full professor”€œ. Aș vrea să cred că în următorul deceniu voi putea să revin în România.

Cum credeți că ar putea Asociația Ad Astra să ajute domeniul în care activați? Cum vă raportați la Asociația Ad Astra?

Asociația a arătat deja în istoria sa de peste un deceniu că are un impact extraordinar asupra științei din România. Are o reputație excelentă și în măsură în care va continua așa cum a făcut-o până acum, o să fie un element cheie în reforma științei și învățământului academic din România.

Care sunt sfaturile pe care le-ați da unui tânăr cercetător?

Să își identifice disciplina pe care îl/o pasionează, să citească tot ce se poate citi în domeniul respectiv, să își dorească să ajungă cât mai departe (să nu se mulțumească cu ceva mediocru), să fie cât se poate de organizat(ă) și să învețe cât mai repede să își comunice rezultatele în forma scrisă (lucrări publicabile).

Deci la munca viitori geologi!

Mente et malleo.

(Pentru conformitate, Liviu Giosan)*

*Cu excepția textelor semnate cu numele asociației, articolele individuale nu reprezintă punctul de vedere al Ad Astra, ci reflectă opiniile personale ale bloggerului care semnează textul.