Ioana Berindan-Neagoe
Profesorul Ioana Berindan Neagoe, bursier Fulbright din 2014 la Centrul pentru Cancer MD Anderson din cadrul Universității Texas din Houston (SUA) este în prezent Director al Centrului de Cercetare pentru Genomica Funcțională, Biomedicină și Medicină Translationala (UMF Iuliu Hațieganu, Cluj). Profesorul Berindan-Neagoe a desfășurat o activitate de cercetare intensă obțînând rezultate semnificative în domeniul biologiei moleculare a cancerului, a genomicii funcționale și a biotehnologiei medicale. De remarcat rezultatele importante obținute în implicarea ARN lung, necodificator (în particular al CCAT2) în evoluția metastatică, în diagnosticul cât și in terapia diferitelor forme de cancer.