Doamna Niculina Daniela Hădade (Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj) și-a început cariera știintifică în anul 2002 odată cu stagiul doctoral, terminat în 2006, desfășurat în cotutelă la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj și Universitatea din Rouen, Franța cu o teză de doctorat întitulată “Synthese, analyse structurale et reactivite de nouveaux cyclophanes”, coordonată de profesorii Ion GROSU și Gerard PLE. Doamna Hădade a fost bursieră Marie Curie la Universitatea Tehnică din München, Germania. În present este Cercetator Știintific III la Facultatea de Chimie și Inginerie Chimică la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. Doamna Hădade a pus bazele unui grup interdisciplinar de cercetare în domeniul Chimiei constituțional dinamice la Cluj: Obținerea și amplificarea de noi receptori sintetici pentru compuși biologic activi, direcționată prin legături de hidrogen și/sau interacții de tip π-stacking. Rezultatele cercetărilor în domeniul Chimiei peptidelor, Chimiei de bioconjugare, Analizei conformaționale, microarray au fost publicate în articole în reviste științifice, precum Chem. Commun, Chem. Eur. J., Biomacromolecules, J. Org. Chem., și Org. Biomol. Chem.

link instituție: http://www.chem.ubbcluj.ro/~ccsoom/organic/te314/romanian/niculina.html

Interviu cu Niculina Daniela Hădade, publicat în ziarul Adevărul:

Premiile Ad Astra 2014: Niculina Daniela Hădade – Dirijor al Simfoniei Moleculelor

Lumea în care trăim este în mare parte datorată chimiei ultimului secol. De la medicamente care ne prelungesc viața, noi materiale care ne permit sa construim sofisticat sau sa rezistăm în condiții ostile, până la Revoluția Verde care a alungat foametea din majoritatea colțurilor sărace ale lumii. Toate acestea și multe altele își au originile în dezvoltarea chimiei și a ramurilor ei.

Cu tot acest avânt al cunoașterii, înțelegerea structurii materiei și a modurilor ei de combinare este în continuă ascendență. Noi combinații de molecule și combinații de combinații de molecule care se auto-organizează pentru a îndeplini funcții vitale în materia neînsuflețită sau în cea vie așteaptă sa fie descoperite și înțelese.

De ce, am putea întreba? Din curiozitate în primul rând, va răspunde omul de știință. Din potențialele lor aplicații, ar spune practicianul. Din simpla provocare a existenței, ar răspunde filozoful. Școlită în România într-un nucleu de cercetare care supraviețuiește în pofida sfidărilor epocii haotice pe care o trăim și la Universitatea din Munchen sub îndrumarea lui Daniel Funeriu, Dr. Niculina Daniela Hădade arată că se poate participa deplin la efervescența noilor cercetări din chimia modernă. Mai rămâne ca știința sa fie sprijinită și recunoscută ca o prioritate națională. Până atunci, pentru a sărbători performanța, tenacitatea și bucuria de a face cercetare, i-am pus câteva întrebări Doamnei Hădade cu ocazia câștigării Premiului Ad Astra pentru Excelență în Cercetare în Domeniul Științe Fizice și Chimice.

Descrieți domeniul în care activați în 3 fraze inteligibile oricărui om educat.

Subiectele mele de cercetare se situează la granița dintre chimia organică, chimia bioorganică și chimia supramoleculară. În cuvinte simple, chimia organică studiază molecule, în timp ce chimia supramoleculară se ocupă cu studiul interacțiunilor dintre molecule, care stau la baza majorității proceselor biochimice în organismele vii. Chimia bioorganică se ocupă cu studiul compușilor biologic activi, adică acei compuși capabili să interacționeze cu moleculele biologice (ex. proteine, ADN). Din aceasta categorie fac parte medicamentele, de exemplu. În ultimii ani, am fost implicată în mod special într-un sub-domeniu al chimiei supramoleculare și anume, chimia adaptativă. Într-o expunere adresată publicului larg, profesorul Jean-Marie Lehn – laureat al premiului Nobel în 1987 și părintele chimiei supramoleculare – asocia moleculele cu indivizi și chimia supramoleculară cu interacțiunea dintre indivizi (cu alte cuvinte societatea). Păstrând această analogie, chimia adaptativă poate fi privită ca identificarea de către un lider a celei mai bune echipe pentru realizarea unei sarcini specifice. Selecția echipei este realizată într-un mod dinamic și poate fi modificată atunci când împrejurările o cer.

Cum ați prins dragoste de știință? Care a fost momentul hotărâtor?

Încă din copilărie am fost fascinată de științele exacte. Pasiunea pentru chimie a început în perioada liceului. Îmi amintesc că primul compus pe care l-am sintetizat a fost metiloranjul (un colorant, indicator acido-bazic), în clasa a IX-a, cu care am și reușit “să colorez” întreg laboratorul. De asemenea, am avut norocul unui profesor excepțional, doamna profesoară Cristea, foarte exigentă și dedicată în același timp, care a reușit să mă motiveze și să îmi arate lumea fascinantă a chimiei.

Ce oameni au jucat un rol decisiv în cariera dumneavoastră?

A existat un număr mare de oameni care au avut un rol important în dezvoltarea carierei mele profesionale, incluzând profesori, colegi și doctoranzi, cu care am avut ocazia și plăcerea să lucrez. Trebuie să menționez, însă, două personalități care au avut un rol decisiv în parcursul meu științific și cărora le sunt recunoscătoare. Unul dintre ei este domnul Prof. Ion Grosu de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, sub îndrumarea căruia mi-am realizat teza de doctorat și căruia îi datorez în primul rând viziunea asupra cercetării științifice, precum și faptul că mi-a facilitat stagii de cercetare la Universitatea din Rouen, Franța, și mi-a oferit libertate de gândire în realizarea subiectelor de cercetare. Un rol crucial în dezvoltarea carierei mele de cercetător l-a avut Dr. Daniel P. Funeriu alături de care am lucrat în domenii de vârf ale chimiei, precum cel al chimiei biorganice la Universitatea Tehnică din Munchen, care a contribuit decisiv la conturarea mea ca și cercetător independent și m-a influențat mai ales prin aceea că mi-a insuflat o atitudine de câștigător.

În ce măsură sunteți autodidact?

Nu cred că poți fi cercetător fără a fi autodidact. De la un anumit nivel, cercetarea se bazează, în principal, pe capacitatea de a fi autodidact și acest lucru este atributul oricărui cercetător care își face meseria cu pasiune.

Cum arată o zi din viața dumneavoastră de cercetător?

Ca cercetător ai o flexibilitate destul de mare în organizarea programului, dar în același timp și o mare responsabilitate. Nu am un șablon al unei zile de muncă. Activitățile zilnice sunt similare cu cele ale oricărui cercetător: studiul literaturii științifice, discuții cu membrii echipei de cercetare, realizarea de experimente, analiza rezultatelor, activități didactice, activități administrative (care, din păcate, în România ne ocupă o parte însemnată din timpul care ar trebui alocat cercetării științifice), redactarea de articole științifice și proiecte de cercetare, etc. Sunt de părere că cele mai importante sunt însă rezultatele și nu timpul petrecut în laborator. Cel mai adesea, ziua de muncă se termină mult după plecarea din laborator.

Care vă sunt grijile/satisfacțiile zilnice în viața de cercetător?

Principala grijă este legată de impredictibilitatea finanțării în sistemul de cercetare din România, în condițiile în care ultima competiție pentru proiecte de resurse umane a fost în anul 2012 și finanțarea proiectelor în derulare a fost redusă în anii anteriori cu pâna la 50 %. O altă problemă importantă este resursa umană insuficientă. Majoritatea tinerilor cercetători pasionați aleg sa urmeze programele de master și doctorat în străinătate. Satisfacțiile zilnice sunt legate de rezultatele științifice, fiecare compus nou obținut și fiecare răspuns la diferitele întrebări reprezintă un pas important în atingerea scopului propus.

Care sunt cele mai mari probleme practice de care vă împiedicați?

Pe lângă problemele menționate la întrebarea anterioară, aș adăuga birocrația excesivă, accesul limitat la literatura științifică și lipsa aparaturii necesare sau, în unele cazuri, a personalului calificat pentru utilizarea aparaturii existente. Spre exemplu, achiziționarea unui compus chimic în Germania durează între 1 și 3 zile, iar în România între 1 și 6 luni. Deși problema accesului la literatura științifică și dotarea laboratoarelor a fost parțial rezolvată în ultimii ani, încă suntem nevoiți să apelăm la ajutorul colegilor din străinătate. Toate acestea îngreunează foarte mult procesul de cercetare.

Cum arată coșmarul vs. victoria în profesia pe care o practicați?

Cel mai mare coșmar este acela al oricărui cercetător pasionat de ceea ce face, ca într-o zi, dintr-un motiv sau altul, să nu mai pot face cercetare. Victoria ar fi să avem în Româania un sistem de cercetare și o calitate a proiectelor și a resursei umane cel puțin similară cu cea din universitățile europene.

Care este cea mai grea problemă de cercetare pe care a trebuit sa o rezolvați?

Mi-e greu să vă răspund la această întrebare. Fiecare problemă științifică este dificilă până în momentul în care a fost rezolvată. Odată înțeleasă și soluționată, răspunsul este în cele mai multe cazuri evident.

Ce vă dă energie să stați ore întregi în laborator sau în fața articolelor ce trebuie citite?  Ce vă motivează?

Pasiunea pentru ceea ce fac, curiozitatea, nerăbdarea de a afla rezultatul fiecărui experiment. Fiecare rezultat, fie el și negativ, poate reprezenta piesa lipsă pentru rezolvarea puzzle-ului.

Ați avut vreodată sentimentul că ar trebui să faceți altceva?

La începutul carierei mele am lucrat pentru o perioadă foarte scurtă în industria alimentară. Foarte curând, mi-am dat seama că am nevoie de acea provocare pe care ți-o poate oferi doar profesia de cercetător. Nu cred că aș putea face altceva.

Daca ar fi să menționați una sau două idei sau rezultate, ce vi s-ar  părea că ați adus nou în știință?

Chimia este un domeniu care ne permite să fim foarte creativi. Aproape în fiecare zi avem șansa de a obține compuși care nu au fost sintetizați anterior sau să identificăm o nouă proprietate a unui compus. Câteva din rezultatele pe care le-am obținut se referă la obținerea de complecși prin recunoaștere moleculară, sinteza unor compuși care funcționează ca mașini la nivel molecular, obținerea de compuși biologic activi capabili să măsoare activitatea unor enzime și altele. Printre aplicațiile practice potențiale se numără obținerea de senzori sau transportori de substanțe medicamentoase și identificarea unor indicatori biologici utili pentru diagnosticul diferitelor boli.

Cum vedeți tendințele de viitor în domeniul dumneavoastră? Unde va fi domeniul dumneavoastră peste zece ani?

Domeniul în care activez este unul foarte competitiv. În ultimii 10 ani a existat o creștere spectaculoasă a numărului de publicații, indicând un interes crescând pentru chimia supramoleculară. Acest lucru se datorează în principal aplicabilității în cele mai diverse domenii, plecând de la medicină și până la știința materialelor. Cercetările au evoluat de la chimia organică (care studiază moleculele individuale) la chimia supramoleculară (care studiază un ansamblu de molecule) și chimia adaptativă (care studiază sisteme supramoleculare capabile să răspundă unor factori externi). Următorul pas va fi cel mai probabil chimia evolutivă: de exemplu auto-sinteza din componente foarte simple a unor sisteme supramoleculare complexe și funcționale, care la rândul lor pot determina obținerea altor sisteme capabile să execute diferite funcții.

Unde credeți că să află cercetarea românească în acest moment (țară / străinătate)?

Din păcate, poziția pe care o ocupă cercetarea românească în raport cu cea europeană sau mondială nu este una în măsură să ne onoreze. Există câteva centre de excelență competitive la nivel european care s-au dezvoltat, în principal, ca urmare a eforturilor individuale ale unor cercetători sau a unor grupuri restrânse de cercetători. Am șansa de a face parte dintr-un astfel de grup, condus de domnul Prof. Ion Grosu. Aceste centre de excelență sunt, din păcate, excepția și nu regula.

Vă gândiți să vă întoarceți în țară / să plecați în străinătate?  Cum vă poziționați față de acest dualism: țară/străinătate?

Am lucrat în universități din Franța și Germania pentru o perioadă de aproape 7 ani. Cel mai mult îmi lipsește atmosfera din universitățile europene și întâlnirile științifice din cadrul departamentului. M-am întrebat de multe ori dacă decizia de a reveni în România a fost cea corectă. Având în vedere evoluția sistemului de cercetare din țară nu exclud posibilitatea de a pleca din nou. O voi face cu siguranță pentru stagii de cercetare de scurtă durată.

Cum credeți că ar putea Asociația Ad Astra să ajute domeniul în care activați? Cum va raportați la Asociația Ad Astra?

Asociația Ad Astra a fost singura organizație care în ultimii ani a luptat pentru drepturile cercetătorilor. Cred ca este o prezență necesară în spațiul academic românesc, care poate contribui la dezvoltarea științei, în ansamblul ei, nu doar în domeniul în care activez.

Care sunt sfaturile pe care le-ați da unui tânăr cercetător?

Să își aleagă un domeniu de care sunt pasionați, să fie curioși, ambițioși și perseverenți. Un rezultat bun este, de multe ori, urmarea unui șir de experimente nereușite, iar succesul unui cercetător depinde în mare măsură și de capacitatea de a-și gestiona eșecurile.

Mult succes în continuare Niculina!

Să sperăm la vremuri mai bune, dar, între timp, să recitim din când în când pentru învigorare răspunsul tău la ultima întrebare.

(Pentru conformitate, Liviu Giosan)*

Notă către cititor: Aceasta serie de portrete-interviu prezinta pe castigătorii primei ediții a Premiilor Ad Astra (2014) pentru cercetare. Mai multe detalii despre premii și câștigători puteți afla la http://premii.ad-astra.ro

*Cu excepția textelor semnate cu numele asociației, articolele individuale nu reprezintă punctul de vedere al Ad Astra, ci reflectă opiniile personale ale bloggerului care semnează textul.